PENSIA PENTRU LIMITA DE VARSTA

Pensia pentru limită de vârstă

Pensia pentru limită de vârstă se cuvine persoanelor care îndeplinesc, cumulativ, la data pensionării, condiţiile privind vârsta standard de pensionare şi stagiul minim de cotizare prevăzute de lege. 

 Vârsta standard de pensionarestagiul complet de cotizare şi stagiul minim de cotizare pentru femei şi bărbaţi sunt  stabilite în raport de luna și anul naşterii (anexa nr. 5  la Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice).

Vârsta standard de pensionare este 63 de ani pentru femei şi de 65 de ani pentru bărbaţi, stagiul minim de cotizare este de 15 ani şi stagiul complet de cotizare este de 35 de ani, atât pentru femei, cât şi pentru bărbaţi. Atingerea acestor coordonate se realizează printr-o creştere graduală, conform eşalonării prevăzute în anexa nr. 5 la Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice.

PARTICULARITĂŢI

Beneficiile acordate pentru activitatea desfăşurată în fostele grupe I şi a II a de muncă (anterior datei de 1 aprilie 2001) şi în condiţii deosebite de muncă sau condiţii speciale (după data de 1 aprilie 2001) sunt:

  •  reducerea vârstei standard de pensionare;
  •  perioadă suplimentară la vechimea în muncă;
  •  majorarea punctajelor lunare realizate în perioadele respective, după cum urmează:
  1. a) cu 25%pentru perioadele în care au desfăşurat activităţi în locuri încadrate în grupa a II-a de muncă, potrivit legislaţiei anterioare datei de 1 aprilie 2001, sau în locuri de muncă încadrate în condiţii deosebite, potrivit legii;
  2. b) cu 50%pentru perioadele în care au desfăşurat activităţi în locuri încadrate în grupa I de muncă, potrivit legislaţiei anterioare datei de 1 aprilie 2001, sau în locuri de muncă încadrate în condiţii speciale, potrivit legii.

Perioadele lucrate în fostele grupe I şi a II a de muncă (anterior datei de 1 aprilie 2001) se au în vedere la acordarea acestor beneficii doar dacă procentul de lucru a fost de cel puţin 50% pentru grupa I de muncă, respectiv pentru grupa a II a de muncă 70% din timpul normal de lucru.

Exemplu:

În situaţia în care o persoană a lucrat în grupa I de muncă o perioadă de 15 ani, 70% din timp, pentru acordarea reducerii vârstei standard de pensionare şi a sporului la vechimea în muncă se calculează echivalentul acestei perioade în 100%. Mai exact, cei 15 ani lucrați 70% din timp sunt echivalenți cu 10 ani si 6 luni lucrați 100% din timp în aceste condiții. Deci reducerea vârstei standard de pensionare se aplică pentru perioada lucrată 100% din timp, respectiv pentru cei 10 ani și 6 luni.

Reducerea vârstei standard de pensionare

Perioadele de vechime în muncă realizate în grupa a II-a de muncă până la data de 1 aprilie 2001, constituie stagiu de cotizare în condiţii deosebite, în vederea reducerii vârstelor de pensionare. Vârsta standard de pensionare se reduce proporţional cu numărul anilor lucraţi în condiţii deosebite.

Stagiul minim de cotizare efectiv realizat în astfel de condiţii pentru care se acordă reducerea vârstei standard de pensionare este de 6 ani, lucrat 100% din timp.

Reducerile vârstei standard de pensionare pentru activitatea desfăşurată în condiţii deosebite de muncă sunt cuprinse între 1 şi 8 ani, în funcţie de numărul anilor întregi efectiv lucraţi în aceste condiţii (tabelul nr.1 din Legea nr. 263/2010) şi operează doar în condiţiile realizării stagiului complet de cotizare prevăzut de lege în raport de data nașterii.

În situația persoanelor care au desfașurat activitate în grupa I de muncă potrivit legislaţiei anterioare datei de 1 aprilie 2001 și condiții speciale, stagiul minim de cotizare efectiv realizat în astfel de condiţii pentru care se acordă reducerea vârstei standard de pensionare este de 2 ani, lucrat 100% din timp.

Reducerile vârstei standard de pensionare pentru activitatea desfăşurată în aceste condiții de muncă sunt cuprinse între 1 şi 13 ani, în funcţie de numărul anilor întregi efectiv lucraţi în aceste condiţii (tabelul nr.2 din Legea nr. 263/2010) şi operează doar în condiţiile realizării stagiului complet de cotizare prevăzut de lege în raport de data nașterii.

Perioada suplimentară la vechimea în muncă acordată persoanelor care au desfașurat activitate în fostele grupe superioare de muncă, respectiv în condiții speciale și deosebite de muncă.

  1. Pentru perioadele anterioare datei de 1 aprilie 2001 în care o persoană a desfășurat activitate în grupele I şi a II a de muncă se acordă un spor la vechimea în muncă de:
  • 3 lunipentru fiecare an întreg lucrat în grupa a II a de muncă;
  • 6 lunipentru fiecare an întreg lucrat în grupa I  de muncă.

!!! Acest spor se acordă doar dacă persoana în cauză a realizat cel puţin 5 ani în grupele I şi/sau a II a de muncă, 100% din timp.

  1. Pentru perioadele ulterioare datei de 1 aprilie 2001care reprezintă, conform legii, stagiu de cotizare realizat în condiţii deosebite și condiţii speciale se acordă perioade suplimentare la vechimea în muncă, care constituie stagii de cotizare în condiţii normale, după cum urmează:

-  3 luni pentru fiecare an lucrat în condiţii deosebite de muncă;   

-  6 luni pentru fiecare an lucrat în condiţii speciale de muncă;

!!! Acest spor se acordă îndiferent de stagiul de cotizare realizat în aceste condiţii de muncă.

 

SITUAȚII PARTICULARE

  1. Acordarea pensiei pentru limită de vârstă cu reducerea vârstei standard de pensionare în situaţia realizării unor stagii de cotizare în fostele grupe I şi a II a de muncă (anterior datei de 1 aprilie 2001),  în condiţii deosebite de muncă (după data de 1 aprilie 2001) și în condiții speciale de muncă (după data de 1 aprilie 2001).

Vârsta standard de pensionare se reduce proporţional cu numărul anilor lucraţi în aceste condiţii de muncă.

-  Stagiul minim de cotizare efectiv realizat în grupa I de muncă, potrivit legislaţiei anterioare datei de 1 aprilie 2001, în locurile de muncă încadrate  în condiţii speciale pentru care se acordă reducerea vârstei standard de pensionare este de 2 ani, lucrat 100% din timp. Reducerile vârstei standard de pensionare sunt cuprinse între 1 şi 13 ani, în funcţie de numărul anilor efectiv lucraţi în aceste condiţii (tabelul nr.2 din Legea nr. 263/2010) şi operează doar în condiţiile realizării stagiului complet de cotizare prevăzut de lege.

- Perioadele de vechime în muncă realizate în grupa a II-a de muncă, până la data de 1 aprilie 2001, constituie stagiu de cotizare în condiţii deosebite, în vederea reducerii vârstelor de pensionare. Reducerile vârstei standard de pensionare pentru activitatea desfăşurată în condiţii deosebite de muncă sunt cuprinse între 1 şi 8 ani, în funcţie de numărul anilor întregi efectiv lucraţi în aceste condiţii (tabelul nr.1 din Legea nr. 263/2010) şi operează doar în condiţiile realizării stagiului complet de cotizare prevăzut de lege.

Reducerile vârstelor standard de pensionare acordate persoanelor care au desfașurat activitate în condiții diferite de muncă ( în fosta grupă a I de muncă, dar și în condiții deosebite de muncă sau în condiții speciale de muncă, dar și în condiții deosebite de muncă), pot fi cumulate fără ca totalul acestora să depăşească 13 ani.

De asemenea, reducerea vârstei standard de pensionare acordată persoanelor care au desfăşurat activitate în condiţii deosebite de muncă, grupa I de muncă și condiții speciale  poate fi cumulată cu cea  prevăzută de Legea nr. 341/2004fără ca totalul acestora să depăşească 13 ani.

Vârstele de pensionare reduse în aceste condiţii nu pot fi mai mici de:

  • 50 de ani pentru femei;
  • 52 de ani pentru bărbaţi;
  1. Acordarea pensiei pentru limită de vârstă cu reducerea vârstei standard de pensionare în situaţia persoanelor care:
  • au executat o pedeapsă privativă de libertate în baza unei hotărâri judecătorești rămase definitivă sau a fost lipsită de libertate în baza unui mandat de arestare preventivă pentru infracțiuni politice;
  • au fost private de libertate în locuri de deținere în baza unor măsuri administrative sau pentru cercetări de către organele de represiune;
  • au fost internate în spitale de psihiatrie;
  • au fost deportate în străinătate după 23 august 1944;
  • au fost constituite în prizonieri de către partea sovietică după data de 23 august 1944 ori, fiind constituită ca atare, înainte de această dată, a fost reținută în captivitate după încheierea armistitiului;

În situația acestor persoane vârsta standard de pensionare se reduce cu câte 6 luni, pentru fiecare an întreg de privare de libertate, de deportare în străinătate, după data de 23 august 1944 şi/sau de prizonierat.

Reducerea vârstei standard de pensionare pentru aceste situaţii operează doar în condiţiile realizării stagiului complet de cotizare prevăzut de lege.

  1. Acordarea pensiei pentru limită de vârstă cu reducerea vârstei standard de pensionare în situaţia persoanelor care:

-  au realizat un stagiu de cotizare de cel puțin 20 de ani în condiţii speciale de muncă, în unităţi miniere, în subteran cel  puţin 50% din timpul normal de muncă în luna respectivă. În cazul acestor persoane reducerea vârstei standard de pensionare este de 20 de ani. Vârsta standard de pensionare redusă în cazul acestor persoane nu poate fi mai mică de 45 de ani. Stagiul complet de cotizare este de 20 de ani pentru persoanele care au realizat cel puţin 20 de ani în locuri de muncă.

-  au realizat un stagiu de cotizare de cel puțin 15 ani în următoarele profesii:

  1. Balerin
  2. Dansator
  3. Acrobat
  4. Jongler
  5. Clovn
  6. Călăreţ de circ
  7. Dresor de animale sălbatice
  8. Solist vocal de operă şi de operetă
  9. Instrumentist la instrumente de suflat
  10. Cascador

Reducerea vârstei standard de pensionare pentrun aceste persoane este de 15 ani. Vârsta standard de pensionare redusă, în aceste cazuri, nu poate fi mai mică de 50 de ani, cu excepţia balerinilor şi acrobaţilor pentru care vârsta de pensionare nu poate fi mai mică de 40 de ani pentru femei şi 45 de ani pentru bărbaţi. Stagiul complet de cotizare este de 30 de ani pentru persoanele care au realizat cel puţin 20 de ani în locuri de muncă în aceste activități.

  1. Persoanele care au desfășurat activităţi de cercetare, explorare, exploatare sau prelucrare a materiilor prime nucleare, zonele I şi II de expunere la radiaţiibeneficiază de pensie pentru limită de vârstă astfel:

-   indiferent de vârstă dacă au realizat un stagiu de cotizare de cel puţin 15 ani în zona I de expunere la radiaţii;

-   indiferent de vârstă dacă au realizat un stagiu de cotizare cel puţin 17 ani în zona a II-a de expunere la radiaţii.

În situaţia acestor persoane stagiul complet de cotizare utilizat la stabilirea drepturilor de pensie este de:

     - 15 ani, în cazul celor care au desfăşurat activitate în zona I de expunere la radiaţii;

   - 17 ani, în cazul celor care au desfăşurat activitate în zona a II-a de expunere la radiaţii.

  1. Persoanele care au realizat un stagiu de cotizare în condiţii de handicap preexistent calităţii de asigurat beneficiază de reducerea vârstelor standard de pensionareprevăzute în anexa nr. 5, în funcţie de gradul de handicap, după cum urmează:
  2. a) cu 15 ani, în situaţia asiguraţilor cu handicap grav, dacă au realizat, în condiţiile handicapului preexistent calităţii de asigurat, cel puţin o treime din stagiul complet de cotizare;
  3. b) cu 10 ani, în situaţia asiguraţilor cu handicap accentuat, dacă au realizat, în condiţiile handicapului preexistent calităţii de asigurat, cel puţin două treimi din stagiul complet de cotizare;
  4. c) cu 10 ani, în situaţia asiguraţilor cu handicap mediu, dacă au realizat, în condiţiile handicapului preexistent calităţii de asigurat,  stagiul complet de cotizare.

Dovada acestui statut se face cu certificatul de încadrare în grad de handicap, emis în condiţiile legii, şi va conţine obligatoriu:

  1. a) data dobândirii handicapului care trebuie să fie anterioară datei dobândirii calităţii de asigurat;
  2. b) gradul de handicap;
  3. c) menţiunea că persoana este nerevizuibilă;
  4. d) menţiunea că certificatul a fost emis pentru aplicarea art. 58 din lege.

Schimbarea ulterioară înscrierii la pensie a gradului de handicap nu afectează drepturile de pensie acordate, cu excepţia cazului în care certificatul de încadrare în grad de handicap a fost anulat, în condiţiile legii.

!!! Nevăzătorii beneficiază de pensie pentru limită de vârstă, indiferent de vârstă, dacă au realizat ca nevăzător cel puţin o treime din stagiul complet de cotizare. În accepţiunea Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, nevăzător este persoana cu acuitate vizuală zero, încadrată în gradul de handicap grav. Dovada acestui statut se face cu certificatul de încadrare în grad de handicap emis în condiţiile legii, care va conţine obligatoriu următoarele elemente:

  • data ivirii handicapului care poate fi ulterioară datei dobândirii calităţii de asigurat;
  • gradul de handicap grav;
  • termenul de revizuire-permanent;
  • menţiunea că certificatul a fost emis în vederea aplicării art. 59 din lege.

Stabilirea pensiei pentru limită de vârstă

Pensia pentru limită de vârstă se acordă la cererea persoanei îndreptăţite, a tutorelui sau a curatorului acesteia, depusă personal sau prin mandatar desemnat prin procură specială. Cererea de pensionare, împreună cu actele prin care se dovedeşte îndeplinirea condiţiilor prevăzute de prezenta lege, se depune, începând cu data îndeplinirii acestor condiţii, la casa teritorială de pensii competentă, în a cărei rază domiciliază persoana. Pensia pentru limită de vârstă se cuvine de la data îndeplinirii condiţiilor prevăzute de lege, se acordă şi se plăteşte de la data depunerii cererii de înscriere la pensie.  

Actele necesare înscrierii la pensie pentru limită de vârstă, după caz:

  • cerere pentru înscrierea la pensie (anexa nr. 6la HG nr. 257/2011 – Normele de

 aplicare a Legii nr. 263/2010);

  • carnetul de muncă (original şi copie);
  • carnetul de muncă pentru membrii CAP (original şi copie);
  • carnetul de asigurări sociale pentru agricultori (original și copie);
  • alte acte prevăzute de lege privind vechimea în muncă sau vechimea în serviciu  realizată;
  • actele de stare civilă ale solicitantului: BI/CI, certificat de naştere şi de căsătorie (original şi copie);
  • livretul militar (original şi copie);
  • diploma de absolvire a învăţământului universitar (original şi copie) şi adeverinţa din care să rezulte durata normală, perioada studiilor şi faptul că acestea au fost urmate la zi;
  • dovada echivalării de către statul român a cursurilor desfăşurate în cadrul unor instituţii de învăţământ universitar din străinătate;
  • adeverinţa privind sporurile cu caracter permanent reglementate prin lege sau prin contractul colectiv/individual de muncă (original);
  • adeverinţa privind condiţiile de muncă deosebite şi/sau speciale (original);
  • procura specială, pentru mandatar (original şi copie);
  • acte pentru dovedirea calităţii de beneficiar al Decretului-lege nr. 118/1990, republicat, şi/sau al Legii recunoştinţei faţă de eroii-martiri şi luptătorii care au contribuit la victoria Revoluţiei române din Decembrie 1989, precum şi faţă de persoanele care şi-au jertfit viaţa sau au avut de suferit în urma revoltei muncitoreşti anticomuniste de la Braşov din noiembrie 1987 nr. 341/2004, cu modificările şi completările ulterioare;
  • alte acte întocmite potrivit prevederilor legale prin care se dovedesc elemente necesare stabilirii drepturilor de pensie.

Modalităţi de plată a drepturilor de pensie

Drepturile de pensie se plătesc lunar, în funcţie de optiunea pensionarului:

  • prin mandat poştal, la domiciliul beneficiarului drepturilor de pensie;
  • în cont curent sau cont de card la una din băncile cu care Casa Naţională de Pensii Publice a încheiat convenţii pentru plata drepturilor de pensie.

Recalcularea şi revizuirea pensiei pentru limită de vârstă

Pensia pentru limită de vârstă se poate recalcula prin adăugarea veniturilor şi/sau a stagiilor de cotizare care nu au fost valorificate la stabilirea acesteia, dar şi prin valorificarea stagilui de cotizare realizat după înscrierea la pensie. Drepturile recalculate se acordă începând cu luna următoare celei în care a fost înregistrată cererea. Revizuirea pensiei pentru limită de vârstă se face din oficiu sau la solicitarea pensionarului în situaţia în care, ulterior stabilirii/plăţii pensiei se constată diferenţe între sumele stabilite şi plătite şi cele legal cuvenite. Sumele rezultate în urma revizuirii drepturilor de pensie se acordă sau se recuperează, după caz, în cadrul termenului general de prescripţie  de 3 ani, calculat de la data constatării acestor diferenţe.

 

Suspendarea plăţii pensiei pentru limită de vârstă

  • pensionarul şi-a stabilit domiciliul pe teritoriul altui stat, cu care România a încheiat convenţie de reciprocitate în domeniul asigurărilor sociale, dacă potrivit prevederilor acesteia pensia se plăteşte de către celălalt stat;
  • pensionarul nu mai îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege, referitoare la cumulul pensiei cu salariul;
  • la cererea pensionarului.

Încetarea plăţii pensiei pentru limită de vârstă

Plata pensiei încetează începând cu luna următoare celei în care a intervenit una dintre următoarele cauze:

  • pensionarul a decedat;
  • pensionarul nu mai îndeplineşte condiţiile legale în temeiul cărora i-a fost acordată pensia.

 

Reluarea plăţii pensiei pentru limită de vârstă se face la cerere:

  • începând cu luna următoare celei în care a fost înlăturată cauza care, potrivit legii, a dus la suspendarea plăţii pensiei, dacă cererea a fost depusă în termen de 30 de zile de la data la care cauza suspendării a fost înlăturată;
  • începând cu luna următoare celei în care a fost depusă cererea, dacă depunerea acesteia  s-a făcut după expirarea termenului de 30 de zile.

Anularea deciziei de pensie pentru limită de vârstă

Decizia de pensie poate fi anulată la cererea titularului, în termen de 30 de zile de la comunicare.

Last modified on Luni, 09 Octombrie 2017 18:58
More in this category: PENSIA ANTICIPATĂ »

OBIECTIVE

  • 1Creșterea veniturilor la bugetul asigurărilor sociale de stat
  • 2Optimizarea cheltuielilor
  • 3Actualizarea sistemului informatic ( date, aplicații, comunicare)
  • 4Crearea și administrarea unui sistem integrat de date
  • 5Reducerea numărului de cereri soluționate peste termenul legal
  • 6Reducerea timpului mediu de soluționare a cererilor de acordare a prestațiilor
  • 7Reducerea riscurilor pentru accidente de muncă și boli profesiponale
  • 8Gestionarea corectă și eficientă a activității privind acordarea biletelor de tratament
  • 9O comunicare eficientă cu beneficiarii sistemului public de pensii
  • 10Creșterea transparenței instituționale
  • 11 Îmbunătățirea imaginii Casei Județene de Pensii Sălaj și a CNPP în mass-media locală  și centrală.

Contact

  • homeCasa Judeţeană de Pensii Sălaj
  • Tel.: Tel.: +4 0260 622145
  • Fax.: Fax.: +4 0260 660831
  • mailpublic@cjpsalaj.ro
  • mapAdresa: B-dul. Mihai Viteazul 85, Zalau
  • roadCod postal: 4700