Categorii de angajatori

Printre contribuabilii la sistemul public de pensii se numara si angajatorii sau persoanele juridice asimilate angajatorilor.

Sunt asimilati angajatorilor:
institutiile unde isi desfasoara activitatea persoanele ce ocupa functii elective;
autoritatile executive, legislative ori judecatoresti;
persoanele juridice cu care functionarii publici au raporturi de serviciu;
organizatiile profesionale, sindicatele, patronatele, partidele politice, organizatiile de pensionari si alte organizatii si asociatii, cu sau fara personalitate juridica, in conditiile în care au personal angajat cu contract individual de munca;
persoanele fizice care au personal angajat cu contract individual de munca;

CONTRIBUTIA DE ASIGURARI SOCIALE
Cotele de contributie de asigurari sociale
Cotele de contribuţii de asigurări sociale sunt diferenţiate în funcţie de condiţiile de muncă normale, deosebite sau speciale. Aceste cote se aprobă anual prin legea bugetului asigurărilor sociale de stat. (legea nr.632/2002 art.23).

În perioada aprilie 2001-decembrie 2002, aceste cote au fost:
35% (condiţii normale);
40% (condiţii deosebite);
45% (condiţii speciale).
din care angajatul datora 11,67% iar angajatorul diferenţa (23.33%).

Din ianuarie 2003 cotele s-au redus la:
– 34% (condiţii normale);
– 39% (condiţii deosebite);
– 44% (condiţii speciale).
din care angajatul datora 9,5% iar angajatorul diferenta (OUG 147/2002 art.IV al(1)).
O eroare care cel puţin în primele luni a fost frecventă: angajatorul calcula pentru angajat 9,5% iar pentru societate diferenţa până la 35% adică 25,5%.

Incepand cu ianuarie 2004, cotele sunt: (L 519/2003):
31.5% (condiţii normale);
36.5% (condiţii deosebite);
41.5% (condiţii speciale);
din care angajatul datoreaza 9,5% iar angajatorul diferenta.

Incepand cu ianuarie 2006, cotele sunt: (L 380/2005):
30% (condiţii normale);
35% (condiţii deosebite);
40% (condiţii speciale);
din care angajatul datoreaza 9,5% iar angajatorul diferenta. Din cota angajatorului se scade 0.75% care se vireaza la FNUASS.

In anul 2008, perioada ianuarie – noiembrie, cotele sunt: (L387/2007):
29% (condiţii normale);
34% (condiţii deosebite);
39% (condiţii speciale);
din care angajatul datoreaza 9,5% iar angajatorul diferenta.

Incepand cu decembrie 2008, cotele sunt:
27.5% (condiţii normale);
32.5% (condiţii deosebite);
37.5% (condiţii speciale);
din care angajatul datoreaza 9,5% iar angajatorul diferenta.
In cota de contributie individuala de asigurari sociale este inclusa si cota de 2% aferenta fondurilor de pensii administrate privat, prevazuta de Legea 411/2004 privind fondurile de pensii administrate privat.

Incepand cu ianuarie 2009, cotele sunt:
28% (condiţii normale);
33% (condiţii deosebite);
38% (condiţii speciale);
din care angajatul datoreaza 9,5% iar angajatorul diferenta.
In cota de contributie individuala de asigurari sociale este inclusa si cota de 2% aferenta fondurilor de pensii administrate privat, prevazuta de Legea 411/2004 privind fondurile de pensii administrate privat.

Incepand cu februarie 2009, cotele sunt:
31.3% (condiţii normale);
36.3% (condiţii deosebite);
41.3% (condiţii speciale);
din care angajatul datoreaza 10,5% iar angajatorul diferenta.
In cota de contributie individuala de asigurari sociale este inclusa si cota de 2% aferenta fondurilor de pensii administrate privat, prevazuta de Legea 411/2004 privind fondurile de pensii administrate privat.

Incepand cu ianuarie 2010, cotele sunt:
31.3% (condiţii normale);
36.3% (condiţii deosebite);
41.3% (condiţii speciale);
din care angajatul datoreaza 10,5% iar angajatorul diferenta.
Incepand cu 01.01.2014 cota  aferenta fondurilor de pensii administrate privat prevazuta de Legea 411/2004 este de 4.5%.

„În conformitate cu prevederile art. 138 din Legea nr. 227/2015, cu modificările şi completările ulterioare, pentru anul 2016 cotele de contribuţie de asigurări sociale se stabilesc după cum urmează:
Pentru condiţii normale de muncă: 26,3%
Pentru condiţii deosebite: 31,3%
Pentru condiţii speciale de muncă: 36,3%

Cota contribuţiei individuale de asigurări sociale, datorată potrivit art. 31 alin (2) din legea 263/2010, este de 10,5%, indiferent de condiţiile de muncă. În cota de contribuţie individuală de asigurări sociale este inclusă şi cota de 5,1% aferentă fondurilor de pensii administrate privat. Diferenţa dintre cotele de contribuţie de asigurări sociale aprobate prin lege, funcţie de condiţiile de muncă şi cota de contribuţie individuală de asigurări sociale se suportă de angajator.”

În conformitate cu prevederile art. 138 din Legea nr. 227/2015, cu modificările şi completările ulterioare, pentru anul 2017 cotele de contribuţie de asigurări sociale se stabilesc după cum urmează:
26,3% pentru condiţii normale de muncă, din care 10,5% pentru contribuţia individuală şi 15,8% pentru contribuţia datorată de angajator;
31,3% pentru condiţii deosebite de muncă, din care 10,5% pentru contribuţia individuală şi 20,8% pentru contribuţia datorată de angajator;
36,3% pentru condiţii speciale de muncă şi pentru alte condiţii de muncă astfel cum sunt prevăzute în Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările şi completările ulterioare, din care 10,5% pentru contribuţia individuală şi 25,8% pentru contribuţia datorată de angajator.

În anul 2017 cota de contribuție la fondurile de pensii administrate privat se menține la nivelul prevăzut pentru anul 2016, respective 5,1%, aceasta fiind inclusă in cota contribuției individuale de asigurări sociale de 10,5%.
La stabilirea plafonului maxim al bazei de calcul al contribuției de asigurări sociale se are în vedere valoarea corespunzătoare a de cinci ori câștigul salarial mediu brut, respectiv 15.655 lei.

În conformitate cu prevederile OUG nr. 3/2017, plafonul maxim al bazei de calcul al contribuției individuale de asigurări sociale, precum și plafonul maxim al bazei de calcul al contribuției de asigurări sociale datorate de angajatori sau persoane asimilate acestora, se elimină începând cu veniturile aferente lunii februarie 2017, în cazul persoanelor fizice care realizează vanituri din salarii sau asimilate salariilor cu excepția persoanelor prevazute la art. 136 lit. f) din Legea nr. 227/2015, cu modificările și completările ulterioare.

Prevederile referitoare la plafonul maxim al bazei de calcul al contribuției de asigurări sociale în cazul celorlalte categorii de contribuabili ai sistemului public de pensii, care se regăsesc în Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, rămân nemodificate.
La calcularea părţii din cota de contribuţie datorată de angajat, respectiv de angajator se utilizează 2 zecimale. Cuantumul contribuţiei datorate este valoare întreagă.
Declaraţia rectificativa privind evidenţa nominală a asiguraţilor şi a obligaţiilor de plată către bugetul asigurărilor sociale de stat
Declaraţia nominală rectificativa se depune obligatoriu in format magnetic sau electronic pe discheta sau CD indiferent de numarul de angajati si listată pe suport hârtie.

Dacă se constată ulterior depunerii Declaraţiei nominale că s-a strecurat o greşeală sau s-a modificat unul din elementele care au stat la baza completării Declaraţiei nominale – numărul de zile şi sume corespunzătoare, număr de zile şi sume referitoare la prestaţii de asigurări sociale, adăugarea pe declaraţie a unor asiguraţi omişi într-o lună anterioară, acordarea unor drepturi salariale necuvenite în lunile precedente (concediu de odihnă, concediu medical, sporuri, adaosuri etc.), acordarea unor drepturi salariale aferente unor perioade anterioare (majorări de salarii, al 13-lea salar, drepturi salariale acordate cu ocazia pensionării etc.) – se depune o declaraţie nominală rectificativă. Declaratia nominala rectificativa va fi insotita de Formularul pentru nota justificativa si de copii acte justificative.