Modalitatea de contestare a deciziei si formularele aferente pentru reclamatie administrativa

MODALITATEA DE CONTESTARE A DECIZIEI INSTITUTIEI PUBLICE IN SITUATIA IN CARE PERSOANA SE CONSIDERA VATAMATA IN PRIVINTA DREPTULUI DE ACCES LA INFORMATIILE DE INTERES PUBLIC SOLICITATE

Conform H.G. nr. 123/2002 pentru aprobarea Normelor de aplicare a Legii nr.544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public
ART. 32
În cazul în care o persoană consideră că dreptul privind accesul la informaţiile de interes public a fost încălcat, aceasta se poate adresa cu reclamaţie administrativă (model 1 sau model 2) conducătorului autorităţii sau instituţiei publice căreia i-a fost solicitată informaţia.

ART. 33
Persoana care se consideră vătămată în drepturile sale poate depune reclamaţia administrativă prevăzută la art. 32 în termen de 30 de zile de la luarea la cunoştinţă a refuzului explicit sau tacit al angajaţilor din cadrul autorităţii sau instituţiei publice pentru aplicarea prevederilor Legii nr. 544/2001 şi ale prezentelor norme metodologice.

ART. 34
În cazul în care reclamaţia se dovedeşte întemeiată, răspunsul la aceasta se transmite solicitantului care se consideră lezat în termen de 15 zile de la depunerea reclamaţiei administrative. Acest răspuns va conţine informaţiile de interes public solicitate iniţial şi, de asemenea, va menţiona sancţiunile disciplinare aplicate în cazul funcţionarului vinovat, în condiţiile legii.

ART. 36
(1) Solicitantul care, după primirea răspunsului la reclamaţia administrativă (model), se consideră în continuare lezat în drepturile sale prevăzute de lege, poate face plângere la secţia de contencios administrativ a tribunalului, în termen de 30 de zile de la expirarea termenelor prevăzute la art. 7 din Legea nr. 544/2001.

ART. 22 din Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public
(2) Instanta poate obliga autoritatea sau institutia publica sa furnizeze informaţiile de interes public solicitate si sa plăteasca daune morale si/sau patrimoniale.
(3) Hotărârea tribunalului este supusă recursului.
(4) Decizia Curtii de apel este definitivă si irevocabilă.

Art. 36 alin (2) din H.G.123/2002
Scutirea de taxa de timbru pentru plângerea la tribunal şi recursul la curtea de apel nu include şi scutirea de la plata serviciilor de copiere a informaţiilor de interes public solicitate.